vineri, 28 septembrie 2018

FSLI: Educaţia are nevoie de coerenţă şi stabilitate pentru o reformă reală


Comunicat de presă, 27.09.2018


FSLI: Educaţia are nevoie de coerenţă şi stabilitate pentru o reformă reală


Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia asupra faptului că prin demisia ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, sistemul naţional de învăţământ nu trebuie să fie destabilizat. Considerăm că educaţia din România are nevoie de stabilitate şi de coerenţă în măsurile care vor fi întreprinse în perioada următoare. O reformă reală în sistemul de învăţământ nu poate fi făcută cu schimbări de la o zi la alta şi cu oameni care nu pot continua proiectele care au fost deja discutate cu partenerii sociali.
În acest sens, federaţia noastră face apel la reprezentanţii Guvernului României să propună cu mare responsabilitate persoana care va ocupa portofoliul de la Educaţiei, care trebuie să fie un profesionist, un bun cunoscător al sistemului de învăţământ, un om onest, transparent şi deschis dialogului social, care îşi doreşte ca şcoala românească să evolueze şi care nu ocupă doar o funcţie politică. În acelaşi timp considerăm că este necesară colaborarea între factorii de decizie, asociaţiile de părinţi şi elevi şi federaţiile reprezentative din educaţie.     

“Consider că doar un parteneriat real, fără interese ascunse poate ajuta sistemul de învăţământ din România să evolueze. Federaţia noastră şi-a arătat tot timpul disponibilitatea pentru a lucra cot la cot cu ceilalţi parteneri sociali la ceea ce înseamnă îmbunătăţirea condiţiilor de lucru pentru angajaţii din învăţământ, creşterea gradului de finanţare, precum şi schimbarea opticii în ceea ce priveşte pregătirea elevilor. Orice schimbare nepotrivită poate să bulverseze cursul unor proiecte care au fost demarate. Nu avem nevoie de bâjbâieli în măsurile noului ministru al Educaţiei Naţionale, ci de un partener interesat în mod real să ajute educaţia”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.




miercuri, 12 septembrie 2018

AJUTOARE SLISM SEPTEMBRIE 2018

Ajutoare Septembrie 2018

Nr.
Crt.
Numele şi Prenumele
Ajutorul social pentru
Suma în ron
Şcoala
1
Pop Rodica Mariana
Deces mamă
350
Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny” Turț
2
Knecht Dorottya
Deces mamă
350
Școala Gimnazială Tiream
3
Orțan Dorel
Pensionare
600
Școala Gimnazială Pir
4
Ghiarfaș –Todea Cosmina
Căsătorie
400
Liceul Tehnologic ”Simion Bărnuțiu” Carei
5
Nagy Gabor
Instalare
250
Liceul Tehnologic ”Simion Bărnuțiu” Carei
6
Cânța Marcel –Gavril
Instalare
250
Liceul Tehnologic ”Simion Bărnuțiu” Carei
7
Kovacs Piroska
Deces tată
350
Școala Gimnazială ”Avram Iancu”
8
Fleisz Roland
Naștere
400
Școala Gimnazială Ciumești
9
Molnar Eva
Deces mamă
350
Școala Gimnazială Berveni
10
Gaspar Vasile -Levente
Deces tată
350
Școala Gimnazială Berveni
11
Herman Hanelore
Naștere
400
Școala Gimnazială Berveni
12
Bogati-Bokor Zsuzsanna
Naștere
400
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă S.M.
13
Șimon Gabriela
Instalare
250
Școala Gimnazială Nr. 1 Negrești -Oaș
14
Fanea Cristina –Laura
Instalare
250
Școala Gimnazială Nr. 1 Negrești -Oaș
15
Buzdugan Maria
Instalare
250
Școala Gimnazială Nr. 1 Negrești -Oaș
16
Goje Camelia
Instalare
250
Școala Gimnazială Nr. 1 Negrești -Oaș
17
Opriș Claudia –Nicoleta
Intalare
250
Școala Gimnazială Nr. 1 Negrești -Oaș
18
Bud Maria Rodica
Instalare
250
Școala Gimnazială Nr. 1 Negrești -Oaș
19
Horsia Marius Emil
Deces mamă
350
Colegiul Național ”Mihai Eminescu”
20
Laszlo Ecaterina
Deces mamă
350
Școala Gimnazială Tiream
21
Tătar Rodica
Deces mamă
350
Școala Gimnazială ”Octavian Goga”
22
Roman Lenuța
Deces soț
500
Colegiul Tehnic ”Unio –Traian Vuia”
23
Pintea Mircea
Boală
400
Școala Gimnazială ”C. Brâncoveanu” SM
24
Pop Erik
Instalare
250
Colegiul Tehnic ”Iuliu Maniu” Carei
25
Bumb Cosmin
Instalare
250
Colegiul Tehnic ”Iuliu Maniu” Carei
26
Tomai Viorica
Pensionare
600
Colegiul Tehnic ”Iuliu Maniu” Carei
27
Ciocan Cătălina
Deces mamă
350
Școala Gimnazială Vama
28
Filimon Irinca
Operație
400
Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny” Turț
29
Borbas Csilla
Instalare
250
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă S.M.
30
Ninacs Alexandra Barbara
Instalare
250
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă S.M.









Cu respect,
Victor Oprea