marți, 16 aprilie 2013

Solicitare Trezorerii plata sentințelor judecătorești încă în aprilie 2013



Către,

  Trezoreriile din județul Satu Mare


                   Având în vedere că membri noștri de sindicat de la mai multe școli nu au beneficiat de plata sentințelor judecătorești în cuantumul prevăzut de lege, prevăzute în Legea Bugetului de Stat pe anul 2013, care prevede plata a câte o tranșă în fiecare trimestru al anului 2013, solicităm ca prima tranșă rămasă restantă să se plătească în cursul lunii aprilie 2013, pentru școlile care nu au primit această tranșă. Motivul cererii noastre este întemeiată având în vedere faptul că membri noștri de sindicat de la mai multe școli nu au beneficiat nici pană la data de azi de tranșa corespunzătoare primului trimestru. Primăriile au invocat motivul neplății la timp a sentințelor judecătorești prin faptul că nu exista încă buget definitiv la data alcătuirii statelor de plată de către unitățile școlare. Însă în luna aprilie aceste lucruri sau clarificat în multe locuri. În plus, unele primării au efectuat plata sentințelor judecătorești și pe bugetul provizoriu. Solicităm Trezoreriilor din județul Satu Mare ca să facă demersurile, și să accepte plata sentințelor judecătorești în cursul lunii aprilie 2013. Menționăm că următoarele salarii vor fi doar după data de 5 din luna mai,  ce determină ca membri noștri de sindicat de la mai multe unități școlare să nu beneficieze de aceste sume de Sărbătorile Pascale.
               Vă rugăm să luați în considerare solicitările noastre și să acceptați programarea școlilor la Trezorerii în vederea plății sentințelor judecătorești în cursul lunii aprilie 2013.

         

Vă mulţumim,
Prof. Oprea Victor
Președinte SLI Satu Mare

vineri, 12 aprilie 2013

AJUTOR UMANITAR PENTRU ALINA

VĂ RUGĂM DIN TOT SUFLETUL SĂ AJUTAŢI FIICA COLEGULUI NOSTRU DL. APAN GHEORGHE, CARE TREBUIE SĂ PARTICIPE URGENT LA O OPERAŢIE COSTISITOARE ÎN STATELE UNITE.
VĂ ROG SĂ CITIŢI DETALII PE BLOGUL ALINEI:

http://www.hopeforalina.blogspot.ro/

RUGĂM SĂ DONAŢI SUME DE BANI URGENT, PE CONTURILE INDICATE PE BLOG, DEOARECE ÎN 22 APRILIE TREBUIE SĂ PLECE ÎN SUA.

MULŢUMIM,
V. Oprea

miercuri, 10 aprilie 2013

Procese câştigate în martie 2013 de SLI SM


A.    Pronunţate la Tribunalul Satu Mare
  1.     Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Carei     608/83/2013  din 20.III.2013
  2.     Şcoala Gimnazială Bârsăul de Sus  613/83/2013  21.III.2013 in parte
  3.     Şcoala Gimnazială Sanislău  609/83/2013 pronunţat in 28.III.2013
  4.     Colegiul Naţional Kolcsey Ferenc   607/83/2013  
  5.     Şcoala Poiana Codrului  12862/83/2012  din 21.III.2013 admis in parte
  6.     Şcoala Căuaş 12859/83/2012 din 21.III.2013 admis in parte
  7.     Şcoala Gimnazială Socond 12097/83/2012  din 21.III.2013
  8.     Colegiul „Doamna Stanca”  12096/83/2012 din 6.III.2013
  9.     Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” 12095/83/2012  din 6.III.2013

   B.    Pronunţat la Curtea de Apel Oradea
 10.     Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” 2235/83/2012  din  19.III.2013
 11.       Şcoala Gimnazială „C. Brâncoveanu” 2230/83/2012 din 13.III.2013 în parte
 12.       Liceul Tehnologic „Simion Bărnuţiu” Carei 10905/83/2011 din 12.III.2013
 13.       Liceul Tehnologic „Simion Bărnuţiu” Carei  2227/83/2012  din 14.III.2013

Cu stimă
V. Oprea

miercuri, 3 aprilie 2013

SCRISOARE SLI SM CĂTRE GUVERNUL ROMÂNIEI, DOMNULUI PRIM MINISTRU VICTOR PONTA




Către
         Guvernul României,
         Domnului Prim Ministru Victor Ponta

         Stimate domn prim ministru. În primul rând ţin să vă felicit pentru rezultatele alegerilor parlamentare şi pentru formarea noului Guvern al României. Mass media şi sondajele arată o mare popularitate şi încredere  în actualul Guvern. Însă încrederea oamenilor este mai uşor de câştigat, dar este mai greu de păstrat.
         Ştim că în această perioadă sunteţi confruntat cu tot felul de probleme, însă vă rog respectuos să vă faceţi puţin timp şi citiţi scrisoarea de faţă.
         Cu siguranţă că nu pentru prima dată auziţi de situaţia de grea moştenire în care se află Învăţământul Românesc, care este în continuare subfinanţat,  cu o lege asumată şi petecită, deci greu aplicabilă şi bulversată.
         Însă acum am dori, în mod respectuos,  să vă atragem atenţia asupra situaţiei deosebit de dificile în care se află personalul nedidactic,  şi personalul didactic auxiliar.
         Ne referim în special la personalul nedidactic din învăţământ, categorie care riscă să dispară dacă se mai aplică în continuare politica de până acum. Oriunde ar merge să lucreze o persoană din această categorie ar primi un salariu mai mare deoarece, ţin să vă anunţ cu respect, că această categorie de personal supravieţuieşte cu un salariu care  este sub salariul minim pe economie. În condiţiile în care personalul nedidactic are în fişa postului tot mai multe sarcini, şi în condiţiile în care posturile sunt blocate, şi toate sarcinile se repartizează la un număr din ce în ce mai mic de persoane. După un timp ne vom afla în situaţia când un personal  nedidactic va lucra cât şapte, căci regula de până nu demult era de o angajare la şapte ieşiri din sistem. În această situaţie se află şi personalul didactic auxiliar. Apreciem eforturile depuse de actualul Guvern privind încercarea de a debloca un anumit număr de posturi, însă nu este suficient pentru a salva categoria de personal nedidactic şi didactic auxiliar. Numărul lor este într-o scădere alarmantă.
Venim cu rugămintea, ca să analizaţi situaţia cu maximă seriozitate, şi să faceţi demersuri extrem de urgente în vederea detensionării acestei situaţii grele, pentru salvarea personalului nedidactic şi didactic auxiliar, de care avem nevoie pentru bunul mers al Învăţământului.
Vă aducem aminte că Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a făcut nenumărate demersuri în acest sens.
         În prima etapă propunem ca să se scoată vechimea din salariul de bază. Adică vechimea să se adauge peste salariul de bază. În aceste condiţii personalul nedidactic ar avea un salariu apropiat de salariul minim pe economie, pe care statul ar trebui să le garanteze.
         De asemenea solicităm deblocarea posturilor , şi să se ţină cont de nevoile de personal din unităţile de învăţământ după normări decente, şi nu după costul standard pe elev care se dovedeşte în timp că este o prostie.
         Prin prezenta scrisoare ţinem să vă înştiinţăm că personalul din învăţământul sătmărean nu au primit în cele mai multe unităţi şcolare prima tranşă din valoarea titlurilor executorii după procesele câştigate. Aceste sume au fost prevăzute în Legea Bugetului de Stat pe anul 2013, eşalonat pe 4 trimestre. Suntem în luna aprilie şi colegii se întreabă pe bună dreptate unde sunt banii lor.
Există şcoli care au în execuţia bugetară prevăzute plata sentinţelor judecătoreşti doar în trimestrul patru, ultimul trimestru al anului, când nici măcar salariile nu sunt acoperite. Poate aceşti colegi vor fi întrebaţi la sfârşitul anului, în mod democratic dacă doresc de crăciun salarii sau banii după procese.
Unii spun că banii pentru plata sentinţelor  au fost trimise către judeţe, iar alţii spun că trezoreriile sunt goale.  Poate vom afla adevărul, înainte sau după ce vom declanşa acţiunile de proteste pe care le luăm în calcul în perioada următoare.


Membri noştri de sindicat aşteaptă un răspuns la problemele ridicate în prezenta scrisoare.



Cu respect,
Prof. Oprea Victor
Preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Satu Mare

sâmbătă, 30 martie 2013

PAŞTE FERICIT



Bucuria Învierii să vă umple casa şi viaţa şi să vă aducă pace în suflet şi în gând. 
Hristos a Înviat !!!


Biroul Operativ SLI Satu Mare


marți, 26 martie 2013

HOTĂRÂRE DE GUVERN - ACORDARE BILETE DE TRATAMENT PRIN CASA DE PENSII

HG 110/2013

Hotărârea
privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2013, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 159 din 25 martie 2013



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 124 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.


Art. 1 - Prezenta hotărâre are ca obiect de reglementare aprobarea regulilor de stabilire a numărului biletelor de tratament balnear pentru anul 2013 şi modul de acordare, distribuire şi de decontare a acestora.
Art. 2 - În unităţile de tratament balnear, proprietate a Casei Naţionale de Pensii Publice, este asigurat pentru anul 2013 un număr de maximum 50.352 de locuri la tratament balnear, repartizate pe maximum 16 serii de trimitere.
Art. 3 - La numărul de locuri prevăzut la art. 2 se adaugă, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, numărul de locuri la tratament balnear contractat cu alţi operatori economici interesaţi, număr care se va stabili după atribuirea contractelor, în funcţie de preţurile ofertate pe bilet.
Art. 4 - Numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi speciale, cu caracter reparatoriu, se stabileşte prin aplicarea unei cote de maximum 15% din totalul numărului de bilete, rezultat în conformitate cu prevederile art. 2 şi 3.
Art. 5 - În perioada unui an calendaristic, persoana îndreptăţită poate beneficia de un singur bilet de tratament.
Art. 6 - Pot beneficia de tratament balnear, în condiţiile legii, persoanele care au calitatea de:
a)pensionar al sistemului public de pensii;
b)asigurat al sistemului public de pensii;
c)beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilete de tratament balnear.
Art. 7 - (1) Distribuirea biletelor de tratament balnear se face de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii.
(2) Decontarea costurilor biletelor de tratament balnear se face de către Casa Naţională de Pensii Publice, din fondurile aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2013 nr. 6/2013, la capitolul „Asigurări şi asistenţă socială“, titlul „Asistenţă socială“, alineatul „Ajutoare sociale în natură“, către prestatorii de servicii, potrivit legii.

București,
20 martie 2013,
Nr. 110
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,
Mariana Câmpeanu
Ministrul delegat pentru dialog social,
Adriana Doina Pană
Ministrul afacerilor interne,
Radu Stroe
Ministrul apărării naţionale,
Mircea Duşa
Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
Daniel Chiţoiu
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea