În data de 21 noiembrie, FSLI a
desfășurat o dezbatere pe teme de educație. Organizat în clădirea Parlamentului
României, au fost invitați persoanele care ocupă cele mai mari funcții. Au
fost invitați membri comisiilor de învățământ și ai comisiilor de buget și
finanțe ale Senatului și a Camerei Deputaților, președinții celor două camere
ale Parlamentului, domnul George Crin Laurențiu Antonescu și domnul Valeriu
Ștefan Zgonea, Ministrul Educației Naționale, domnul Remus Pricopie, domnul
Victor –Viorel Ponta, Prim Ministru al României.
Organizarea acestei întâlniri avea
scopul de a prezenta din nou problemele cu care se confruntă sistemul
educațional, situația dezastruoasă în care se află educația românească, după
zeci de ani de subfinanțare. Intenția era de a pune din nou în discuție, la
modul serios, problemele din sistem, și să se identifice și să se găsească
soluții în vederea ameliorării și detensionării situației. Creșterea
procentului din PIB, fiind o problemă de maximă importanță, și care nu mai suportă
amânări.
Intenția FSLI este lăudabilă, însă
cei mai înalți domni guvernanți au considerat că această dezbatere nu prezintă
interes pentru România, și în consecință nu au dat cursul invitației FSLI.
Au participat doar parlamentari din
comisia de învățământ, domnul Ministru Remus Pricopie, și alți câțiva
demnitari. Deci persoane fără putere de decizie.
În timp ce în clădirea senatului se
desfășura dezbaterea pe teme de educație, cei mai mari demnitari aveau un
program mult mai important, se certau toată ziua în fața camerelor posturilor
de TV. Cearta din interiorul USL este adevărata lor prioritate națională.
Problemele din sistemul de învățământ nu sunt interesante.
Reprezentanții sindicali puteau oferi guvernanților
informații importante pentru guvernanți, privind situația din teren, starea de
spirit, și motivația muncii personalului din învățământ, sub aspectul nivelului
de sărăcie a personalului, care determină lipsa calității muncii. Se vede
absolut clar că guvernanții nu sunt interesați de aceste probleme.
Între timp, fără să se țină seama de
problemele din Învățământ care au fost ridicate de sindicate, se încearcă
postularea procentului din PIB ce rămâne ca rămășiță după marea împărțeală de
buget, după ce se umple buzunarele
guvernanților, și a factorilor care ipotetic le-ar putea aduce ceva procentaje în
plus la viitoarele alegeri.
Toate discuțiile care au avut loc
încă de anul trecut, între FSLI și guvernanți s-au dovedit a fi minciuni.
Promisiunile făcute de către domnul Remus Pricopie sunt simple glume. Pe când
domnul Pricopie promitea la întâlnirile cu reprezentanții FSLI, rectificare
pozitivă pentru bugetul educației pe 2013, și acoperirea în întregime a
tranșelor legale după sentințele judecătorești, constatăm acum la spartul
târgului că rectificarea este negativă, și nici măcar salariile din învățământ
nu sunt acoperite până la sfârșitul anului calendaristic 2013. Domnul Pricopie
nu a fost în stare să rezolve nici măcar problemele din sistem care nu
presupuneau bani. Nu a reușit modificarea catastrofalei legi a educației,
moștenite de pe vremea domnului Funeriu. Cu toate că unele articole din legea
educației trebuiau modificate de urgență, înainte de începerea anului școlar, domnul
ministru mai sacrifică Învățământul încă cel puțin un an școlar.
Mai nou, domnul ministru Pricopie afirmă că bugetul pentru
educație nu depinde de el, și că procentul de 3,4% din PIB este o țintă pentru
2014. Acest procent nu reprezintă o creștere, doar o indexare a sumelor pentru
a acoperi creșterea cu aproximativ 80 ron a salariilor debutanților, și pentru
a acoperi tranșele corespunzătoare a sentințelor judecătorești, care sunt
conform ordonanțelor de eșalonare sunt cu 10% mai mari decât pe cele din anul 2013.
Deoarece angajații din sistemul de
învățământ nu sunt de acord cu lipsa rezolvării problemelor din Învățământ,
după ce sindicatele au parcurs toate etapele legale de luptă sindicală, prin
discuții, dezbateri, comisii de dialog social, CES, ș.a. urmat de pichetări și
mitinguri, sunt nevoiți să ia în calcul soluția ultimă, și anume: greva
generală. Nu sindicatele sunt cei care au împins lucrurile atât de departe, și
nici angajații din sistem.
FSLI a declanșat referendumul în
vederea declanșării grevei generale din sistemul educațional. În cazul în care
angajații din sistem vor semna în procent mare în vederea grevei, FSLI va
declanșa fără întârziere Greva Generală din Educație, și blocarea anului
școlar.
Victor Oprea
Președinte
SLI Satu Mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu