Viitoarea lege a salarizării unice
trebuie să elimine actualele inechităţi!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, care
reprezintă drepturile și interesele a peste 178.000 de salariați din
învățământul preuniversitar, consideră că noua lege de salarizare unitară
trebuie să elimine actualele inechităţi şi dezechilibre în ceea ce priveşte
salarizarea personalului din sectorul public. O lege de salarizare construită
plecând de la principii corecte presupune ca, fiecare categorie
socio-profesională, să fie poziţionată în grila de salarizare în funcţie de
rolul pe care-l are în dezvoltarea societăţii.
Este o realitate
faptul că învăţământul este un domeniu strategic de care depinde viitorul unei
ţări. Din
păcate, în România, acest sector de activitate a fost neglijat în ultimii 26 de
ani, fiind constant subfinanţat şi consecinţele se văd. O componentă
fundamentală a acestui domeniu este resursa umană şi, inevitabil, subfinanţarea
a condus la degradarea alarmantă a statutului social al personalului din
sistemul educațional. Din cauza salarizării umilitoare, calitatea profesională
a dascălilor care au intrat în sistem în ultimii ani a scăzut constant, ceea ce
a avut drept consecinţă scăderea calităţii actului instructiv-educativ.
În momentul de faţă, după
majorarea salarială de aproximativ 25% din anul 2015, salariul unui profesor
debutant este de aproximativ 1.100 de lei, iar al unui profesor la final de
carieră este de aproximativ 2.400 de lei.
Jenant!
S-a anunţat public că Ministerul Muncii, Familiei,
Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice va elabora proiectul legii
salarizării unitare până în data de 10 februarie a.c., lege care să aibă la
bază conceptul de „performanţă profesională”, criteriu în funcţie de care să se
stabilească nivelul salariilor. Salariaţii din învăţământ consideră că va fi
aproape imposibil de evaluat obiectiv performanţa profesională, în condiţiile
în care nu există standarde naţionale de evaluare a competenţelor.
În sistemul de educație, de exemplu, principalul indicator - în
funcţie de care ar putea fi stabilită
performanţa didactică - este progresul
şcolar al elevilor, numai că, din păcate, nu există instrumente care să-l
poată cuantifica corect. Nu trebuie omis şi faptul că există diferenţe mari
între unităţile de învăţământ din mediul rural şi din mediul urban în ceea ce
priveşte baza materială, dar trebuie avută în vedere şi condiţia socio-profesională
diferită a populaţiei, în funcţie de
mediu (urban/rural), dar şi de zona geografică, care au legătură directă cu
performanţa şcolară.
De asemenea, este utopic să vorbim despre „performanţa didactică”, atâta
timp cât programele şcolare sunt complet depăşite şi neadecvate la cerinţele
actuale de pe piaţa muncii.
Având în vedere timpul foarte scurt în care se
intenţionează să fie elaborat acest proiect de lege, soluţia realistă ar fi ca
punctul de plecare să îl reprezinte proiectul elaborat în toamna anului trecut
şi, eventual, să se intoducă criterii suplimentare faţă de cele existente,
pentru acordarea premiilor individuale.
În ceea ce
priveşte grila de salarizare pentru
învăţământ, este imperios necesar să se ia în calcul anumiţi indicatori şi să
se aibă în vedere câteva principii.
Unul dinte indicatorii cei mai relevanţi care trebuie
avut în vedere la stabilirea salariilor din învăţământ este „P.I.B.-ul per
capita”.
În acest moment P.I.B.-ul
per capita în România este de aproximativ 35.000 lei. Raportat la acest
indicator, salariile profesorilor debutanţi din România - 18.900 lei/an
reprezintă 53%, iar salariul maxim – 41.800lei/an înseamnă118%.
În alte ţări europene nivelul salariilor minime, raportate la acelaşi indicator, este:
- 179% în Muntenegru;
- 152% în Germania;
- 139% în Spania;
- 126% în Grecia etc.
În ceea ce priveşte nivelul
salariilor maxime, raportate la P.I.B.-ul per capita, acesta este:
- 306% în Cipru;
- 284% în Muntenegru;
-261% în Portugalia;
- 206% în Germania etc.
Aceste rapoarte evidențiază faptul că, în România, modul de stabilire a salariilor din
învăţământ este complet discriminatoriu comparativ cu alte categorii
socio-profesionale.
La o simplă analiză a legislaţiei din domeniul
salarizării de dinainte de anul 1989 se constată că - între salarizarea din învăţământ şi cea din
alte sectore bugetare: justiţia, armata, administraţia centrală etc. - exista
un echilibru, echilibru care a dispărut după 1990. Anexăm extras din legislaţia
în domeniul salarizării aplicabilă în perioada 1941-1989.
În prezent,
salariul mediu în învăţământ este cu aproximativ 45% mai mic decât salariul
mediu din administraţie şi ordine publică şi
reprezintă doar 25% din salariul magistraţilor, situaţie absolut
anacronică, în condiţiile în care aproximativ 80% din salariaţii din învăţământ
au studii superioare!
Plecând de la acest indicator ( PIB-ul per capita), principiile de bază care ar trebui să
stea la baza construcţiei noii grile de salarizare din învăţământ sunt
următoarele:
1. Salariul de bază al profesorului debutant
să reprezinte 150% faţă de salariul minim pe economie;
2. După 15 ani de activitate
didactică să se poată ajunge la un salariu care să reprezinte o creştere de 75%
faţă de salariul debutantului;
3. Salariul de bază maxim al unui
profesor să reprezinte 150% faţă de salariul profesorului debutant şi să poată
fi atins după 25 de ani de activitate didactică. Aceasta presupune existenţa
următoarelor trepte de salarizare, având în vedere și faptul că definitivarea
în învățământ se poate obține după un an de predare efectivă la catedră:
-
până la 1 an ;
-
1– 5 ani;
-
5 – 10 ani;
-
10– 15 ani;
-
15– 20 de ani;
-
20– 25 de ani;
-
peste 25 de ani.
Această reducere a numărului de tranşe de salarizare se
impune, având în vedere că învăţământul este singurul domeniu unde nivelul maxim
de salarizare se poate atinge după 40 de ani de activitate, iar numărul acestor
cadre didactice este de aproximativ 3.000 la nivel național;
4. Salariul de bază al
învăţătorului/educatorului cu studii medii să reprezinte 80% din salariul
profesorului.
Numai dacă vor fi luate în calcul aceste principii la
stabilirea noii grile de salarizare pentru învăţământ, putem spera că învăţământul
va deveni un domeniu atractiv pentru tinerii performanţi şi cu vocaţie pentru
meseria de dascăl.
București – 18 ianuarie
2016
Anexă
SALARIZAREA ÎNAINTE
DE ANUL 1989
Decret-Lege
nr.2845/11.10.1941
- învățător
definitiv cu 8 gradații – 17.150 de lei – cel mai mic salariu din educație;
- profesor definitiv invatamant
secundar cu 8 gradații – 31.450 lei;
- profesor titular-inv.superior cu
7 gradații – 61.800 lei;
- conferențiar cu 7 gradații- 38.400
lei;
- judecător/ procurer de la tribunal–
16.000 lei;
- judecător/ procuror de la
tribunal, cu gradaţia 3- 27.700 lei;
- procurorul general al ÎCCJ – 64.400
lei - cel mai mare salariu din justiție.
Concluzie: salariul unui profesor definitiv din învăţământul secundar era
cu 13% mai mare decât al unui judecător/ procuror de la tribunal, cu gradaţia
3!
Perioada 1974-1989
(Legea 57/1974)
-
profesor cu studii superioare și gradul didactic I – max. 3.675 lei
-
profesor definitiv cu Institut pedagogic- max. 2.370 lei ( peste 26 de ani vechime)
-
învățător cu liceu pedagogic – max. 2.260 lei
-
profesor universitar – max. 5.525 lei
-
conferențiar universitar – max. 4.530 lei.
- medic primar de specialitate, cu gradul I –max.
4.975 lei.
-
președinte de tribunal/ procurorul șef – max.4.530 lei
-
procuror – max. 4.315 lei.
Concluzie: salariul
maxim al unui profesor din învăţământul preuniversitar a fost cu 15% mai mic decât al unui procuror!
SALARIZARE ACTUALA
- profesor cu 40 de ani vechime – 3.480
lei
- conferențiar universitar –3.800
lei-5.900 lei
- profesor universitar – 5.900 lei-12.000 lei
- judecător Curte de Apel-14.000 lei
Concluzie: salariul
maxim al unui profesor din învăţământul preuniversitar reprezintă 25% din
salariul unui judecător de la Curtea de Apel, deci de 4 ori mai mic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu