joi, 15 iulie 2010

Impresii de vacanță

Am petrecut 12 zile cu familia la mare, hotel Diamant, Cap Aurora.
Este un hotel lângă plajă, având camere cu vedere la mare. Hotelul este complet renovat. Camerele sunt absolut noi, cu mobilier si baie nouă, frigider și televizor în cameră. Camerele au balcoane. Au transformat hotelul, care înainte avea 2 stele în hotel de 3 stele. Am avut parte de o primire călduroasă. Hotelul are restaurant si sală de mese. Mâncarea a fost foarte bună și îndestulătoare, nu a trebuit completată. Pe bază de carduri valorice, se putea comanda mâncare după preferință.
Orice problemă care poate apărea se rezolvă urgent de către personal. Se face curățenie zilnică în cameră, cu schimbarea periodică a așternutului.
Hotelul dispune de loc de parcare și piscină.
Prețurile sunt de asemenea atrăgătoare. Oferta a fost trimisă membrilor noștri de sindicat și au fost puse și pe blogul slisatumare.
Am plătit pe perioada respectivă, sfârșit de iunie, inceput de iulie, 90 de lei pe persoană/zi, din care 45 de lei era mâncarea. În sezon, prețul este de 115 ron, din care 45 ron mâncarea. Am stat 3 persoane pe două locuri. O persoană fiind copilul.
Am fost să vedem alte hoteluri de 3* în regiune. Cap Aurora, Jupiter, Venus, Neptun. Toate ofertele de 3* erau mai scumpe. Am verificat și pe net. În condiții aproximativ identice.
Imediat în fața hotelului este o plajă bunicică. Cine dorește să facă o plimbare de 1 km, ajunge la plaja Jupiter, frumos amenajată și apa mării mai curată.
Posibilități de distracție. Stațiunea Venus, se află la 200 m de hotelul Diamant, stațiunea Jupiter se află la 1 km. Se poate ajunge pe jos și la Stațiunea Saturn și chiar în Mangalia. Saturn la vre-o 4km. Mangalia lipit de Saturn.
Circulă microbuze la fiecare sfert de oră, Mangalia, Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp. Și retur. De asemenea circulă și trenulețul, titicarul, aproximativ pe această rută.
Firmă, organizează excursii de o zi în Bulgaria. Am fost într-o zi cu familia. Ne-am simțit foarte bine, și am vizitat locuri deosebit de frumoase. Merită de mers. Se circulă cu microbuze de 8 locuri. Vă ia din fața hotelului și seara la întoarcere vă lasă tot acolo. Am vizitat Nisipurile de Aur, Cap Kaliakra, Albena, Balcik (am intrat să vizităm Palatul Reginei Maria și grădina Botanică), Varna.
Am văzut locuri minunate. Curate, hoteluri și restaurante foarte frumoase. Prețurile nu sunt mari. Apa mării curată, plaje curate și amenajate. De ce nu putem amenaja și noi românii ceva asemănător? Tot mă întrebam.
Costul unei excursii pentru o persoană este de 80 Ron. Copii sub 7 ani, merg gratuit.
Există și alte distracții. Concerte, Circ pe apă, showuri de muzică electronică, etc.
Am avut o vacanță plăcută.

Cu bine,
Victor Oprea

2 comentarii:

  1. Hello!

    Moisa Adrian, pictor aerografist Iasi pe Tunning Auto.
    Site-ul cu picturile mele (900 unici/luna in crestere): http://www.adrianmoisa.ro
    As vrea sa iti propun un link exchange site-wide sau intre posturi (guest post).

    Adrian Moisa, aerografie auto

    Y!mess desene_aerograf, mail desene_aerograf@yahoo.com sau la telefon 0743521412.
    Mii de multumiri, Adrian

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut ,

    Am ajuns pe site-ul tau cautand franceza pe google si m-am gandit sa-ti scriu sa te rog ceva daca este posibil.
    Sunt la inceput cu un site http://www.francez.ro . Am incercat sa fac un site util pentru toata lumea , unde se poate
    traduce gratuit orice cuvant sau text in orice limba.
    Sunt la inceput de drum iar intrebarea mea este daca ma poti ajuta ,adaugandu-mi site-ul la blogroll sau oriunde pe site-ul tau .
    Bineinteles te voi adauga si eu la randul meu pe blogul la care scriu www.clujromania.ro
    Acesta este codul pe care trebuie sa-l inserezi daca esti de acord : Dictionar Francez Roman
    sau poti adauga direct site www.francez.ro cu titlul Dictionar Francez Roman

    Te rog anunta-ma daca adaugi si trimite-mi linkul cu blogul tau sa te adaug pe clujromania.ro Merci



    Adrian,
    francezro@gmail.com
    www.francez.ro

    RăspundețiȘtergere