Guvernanți, nu lăsaţi educaţia să moară din cauza unor
statistici, lăsaţi-o să capete putere, prin copii !
“3,1 milioane de elevi, 225 de mii de cadre
didactice, 31.297
de clădiri școlare , 3,5% din PIB”. Sunt cifre seci, reci, care ocupă în
fiecare an rapoarte întregi pe care instituţiile le prezintă, sub lumini diferite, în funcţie de ceea ce vor
să câştige sau să transmită. Sunt cifre care arată, matematic, un sistem, care
ar părea lipsit de orice suflu.
În realitate, însă, educaţia înseamnă viaţă, înseamnă primul pas făcut
de un copil şi prima vorbă rostită. Înseamnă prima literă scrisă într-un caiet
dictando şi prima adunare făcută la o numărătoare. Înseamnă primul eseu
conceput cu migală şi prima traducere a unui text dintr-o limbă necunoscută.
Înseamnă o diplomă luată cu efort, emoţie şi dorinţă. Înseamnă puterea de a da
mai departe ceea ce ai învăţat tu.
Educaţia nu înseamnă statistici. Fiecare copil care păşeşte într-o
unitate de învăţământ e un dar pe care poporul său îl primeşte pentru viitor. Pentru
darul acesta, pe care ar trebui să învăţăm să îl preţuim, noi, toţi cei care
putem ajuta la dezvoltarea acestui sistem, avem datoria să ne îndreptăm
întreaga atenţie.
Educaţia nu înseamnă doar cifre, deşi, fără să citim statisticile, ne
dăm seama cu fiecare an care trece, că sunt din ce în ce mai puţini tineri cu
dăruire care aleg să predea în şcolile din România. Aşa cum realizăm că sunt
mulţi profesori care au investit întreaga lor viaţă în binele elevilor, dar de
care ne pasă din ce în ce mai puţin.
Şcoala nu e un loc, şcoala e un univers în care se dezvoltă gândiri,
conştiinţe, idealuri, credinţe şi mai ales caractere. Cum putem uita de toate
acestea, privind educaţia doar ca pe o simplă hârtie plină cu cifre?
Educaţia nu înseamnă troc şi nici comerţ, aşa cum nu înseamnă ajutor
social. Nu e un sistem din care să se “facă bani” dar e singurul loc în care
orice sumă investită aduce un câştig care nu poate fi cuantificat în nicio
monedă.
Educaţia nu e doar despre unii sau alţii, este despre noi toţi. Este
oglinda în care trebuie să avem curajul să privim, pentru că atunci când vom
arăta cu degetul, acela va fi îndreptat spre noi.
De Ziua Mondială a Educației privim cu mândrie spre trecut, spre cei
care în urmă cu o sută de ani s-au luptat să apere şcolile şi limba română.
Privim cu nostalgie și admirație spre Nicolae Iorga, Spiru Haret, Regina Maria
sau Titu Maiorescu, care au înţeles că dezvoltarea există acolo unde educaţia
nu e îngrădită de neajunsuri.
Privim cu tristeţe în prezent, când educaţia nu reprezintă o prioritate
pentru o ţară şi un stat cu aspiraţii. Ne doare că învăţământul e lăsat mereu
pe o listă de aşteptare cu numere mari de ordine.
Ne uităm însă, cu emoţie, spre viitor. Orice copil are dreptul la un
sistem de şcolarizare corect, curat şi mai ales accesibil. Într-o Românie a
anilor viitori nu trebuie să mai avem copii care abandonează şcoala, pentru că
familiile lor nu le pot oferi pachetul cu mâncare, hainele sau rechizitele din
ghiozdane.
Lăsaţi cifrele, lăsaţi statisicile, în băncile din şcoli nu sunt obiecte
de inventar, sunt copiii acestei țări- în faţa acestora nu stau nişte unelte, stau
dascălii șlefuitori de suflete și făuritori de caractere- iar acasă nu îi
aşteaptă alte statistici, ci părinţii care visează să le fie bine copiilor lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu