Stimati colegi,
Cu toate presiunile la care suntem supuși, greva continuă.
Mâine va fi ședința Colegiului Liderilor la București. După ședință vă voi informa ce s-a discutat.
Numărul de persoane în grevă pe care a înaintat Inspectoratul Școlar Județean nu este real. Au diminuat cifra reală. Au dat cifre false și în ce privește participarea elevilor de clasa a XII la examenele de competente lingvistice. Numarul de elevi absenti este mult mai mare decat cat a raportat ISJ SM.
Pe ziua de luni, procentajul membrilor SLI SM care au fost în grevă este de 60.6% -procent real. Azi nu am reușit să centralizez. Se pare că e o cifră mai mică. Însă, săptămâna viitoare vor mai intra și alte școli în grevă. Există școli și persoane care nu au intrat până acum în grevă, pentru a nu pierde mult la salar. Dar sunt deciși să intre de săptămâna viitoare în grevă, și să nu încheie mediile la clase.
Recomand să faceti o ședință de sindicat vineri și să hotărâți cum veți acționa în continuare.
VĂ INVIT JOI 3 IUNIE 2010 ORELE 12, la MARELE MITING al BUGETARILOR DIN FAȚA PREFECTURII JUDETULUI SATU MARE. Programul va fi între orele 12 și 14.
Vă așteptam să veniți cât mai mulți.
Cu bine,
Victor Oprea
Lider Zonal SLI SM.
Membru in Biroul Operativ SLI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu