joi, 21 iunie 2012

Cazul Adrian Nastase sau “Jalnica tragodie” damboviteana

-In atentia celor interesati-

          De 24 de ore toti analistii lui peşte ridica in slavi curajul Justitiei romane care a dat o lovitura mortala coruptiei. Care curaj si care Justitie? Aia care de o luna de zile a amânat deciziile in procesele noastre si ale grefierilor, pentru ca asteapta … “decizie politica”? Si care coruptie? Pentru ca zisa hotarare nu s-a luat in dosarele de coruptie ale lui Nastase ci ca decizie politica reala in afacerea “Trofeul calitatii”, care presupune deturnarea de fonduri stranse pentru un simpozion spre campania electorala din 2004. Pentru culpa asta ar trebui arestati toti. Oare cati ani vor primi EBA si madam Ritzi pentru manipularea de la alegerea parlamentarilor europeni? Cati ani va primi Udrea pentru deturnarea a 1.800.000.000 lei in campania de anul trecut din jud. Hunedoara, castigata impotriva ei de Mariana Campeanu, cu sprijinul SCMD?
          Ca decizia in cazul Nastase a fost politica se vede si din faptul ca i s-au dat oficial “24 de ore sa se predea” si s-au dus cu tot circul de presa pe capul lui , dupa 10 minute. Ce se ascunde in spate si cine profita? Sa intelegem analizand putin firul evenimentelor.

Primo tempo

          In ziua de 20.06.2012, ICCJ da hotararea definitiva si irevocabila de condamnare la doi ani cu executie in cazul Nastase. Cine profita imagologic? La prima vedere Basescu, dovedind ca se razbuna pana in panzele albe si ca reuseste chiar sub guvernarea Ponta. Pe adversari si pe fostii colaboratori din PDL, in frunte cu Blaga si Udrea ii apuca tremuriciul. Nimic mai fals!
          Beneficiul de imagine, de justitiar, de luptator impotriva coruptiei, etc. ii revine integral lui Victor Ponta. Cand guvernul Ponta s-a instaurat cu Titus Corlatean (surprinzator) la Justitie, toti ziaristii de doi lei au urlat ca se pregateste salvarea lui Adrian Nastase. Noi am fost de parere ca tiganul cand ajunge imparat, il omoara intai pe tat’su. Si iata ca noul Guvern, cu Ponta premier si Corlatean la Justitie, ambii fosti studenti ai lui Nastase, promovati in meserie si in politica de Nastase, patroneaza ceea ce nici un guvern basescian nu a reusit: condamnarea cu executie a lui Adrian Nastase. Garantam ca si Victor Ponta si Titus Corlatean au fost perfect “lucrati” de serviciile Basescului, cazand victime unei manipulari fara precedent!
          Europa intreaga lesina de placere … Micul Titulescu a luat taurul de coarne si, in aceeasi zi, si-a lichidat trecutul, condamnandu-si mentorul si si-a trasat viitorul, dandu-i peste bot presedintelui, caruia i-a interzis, prin refuzul semnaturii, plecarea din tara la Bruxelles. In aceste conditii se pune intrebarea ce a castigat Basescu? Pai a castigat ce a castigat si Ponta: eliminarea din politica a unui adversar puternic si aruncarea in uitare a tuturor problemelor deranjante gen spolierea bugetarilor, genocidul pensionarilor, bataia de joc la adresa profesorilor, lucratorilor din sanatate, minerilor, revolutionarilor, fostilor militari si politisti, grefierilor, subminarea economiei nationale, etc. Nimeni nu mai vorbeste de SCMD de CNSC, de Contractul social, toti rontaitorii media au garantate pe seama lui Adrian Nastase subiecte pe toata vara, de genul: “Senzational! Varul dupa bunica al colegului de gradinita al vecinei de palier ai Elodiei (aici se inlocuieste cu A. Nastase) rastoarna situatia”!...
          Totusi, asupra Basescului planeaza o umbra – umbra meschinariei. In 2004 era la un pas de arestare (fapt care ar fi salvat multe vieti) in dosarul “Flota” dar, ca un boier, Adrian Nastase s-a impotrivit, desi dosarul era “beton”. Abia acum intervine albirea Basescului si retransformarea lui imagologica in “Baselu” pentru ca mai exista si un…

Secondo tempo

          In seara aceleeasi zile de 20.06.2012, asaltat in propria-i casa, Nastase are o tentativă de sinucidere à la Milea: trage un glont, nu se stie de ce calibru, dar are trei plagi. Ca vanator experimentat si fost presedinte al Asociatiei Nationale a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi, trebuia sa stie ca, daca vrei sa te omori prin impuscare, iti bagi teava in gura si tragi. Ori el statea, plimbandu-si ganditor pistolul pe sub barbie cand, cu ajutorul unui politist de serviciu, prematur aparut in casa lui, si-ar fi scapat 1-3 gloante in gat. Ca in filmele americane, televiziunile care nu ne mai iubesc, au aratat transportarea pe targa a unui Nastase lucid si invelit pana la barbie, la Salvare. Dar au uitat ceva, prezent in toate filmele americane, semn ca Sergiu Nicolaescu a imbatranit sau inlocuitorul sau nu e la inaltime – “pomul” la care ar fi trebuit sa fie conectat. Nastase nu avea perfuzii! Adrian Nastase este in spital, proaspat operat, medicii ne vor aburi cat e necesar asupra starii de sanatate si, in final, nu va face nici o ora de puscarie, daramite opt luni din doi ani, pentru ca va veni momentul “Baselu”. Calare pe cal alb, ca Nutu Camataru, profund emotionat, “Baselu” va plange cu ochiul stang, in timp ce il va atinti pe cel opozabil spre cerul dreptatii si-i va acorda GRATIEREA! Adica Adrian Nastase va ajunge in situatia noastra, a fostilor pensionari militari, gasiti “vinovati”, dar iertati de pedeapsa regularizarii, adica “amnistiati”. Si astfel s-a realizat imposibilul – recrearea unui curent de simpatie pentru numitii Adrian Nastase si Traian Basescu. Toata lumea multumita, mai putin noi, rezervistii, noi pensionarii, noi grefierii, noi revolutionarii, noi profesorii, noi ceferistii, noi lucratorii in sanatate, noi minerii, etc.

Ce este de facut?

          Intrucat, de 22 de ani, zisa clasa politica ce-si schimba culoarea mai des decat cameleonul, a uitat cu totul de cuvantul PAINE si ne trateaza exclusiv cu CIRC se pare ca ne mai ramane o singura solutie. Sa recurgem la ceea ce este pe “trend” si in statele UE si-n SUA si sa ne transformam, noi si aliatii nostri din CNSC, ca societate civila organizata in CEA DE-A TREIA FORTA. Programul in 12 puncte, numit Platforma Civica si obiectivele din Contractul social propus USL sa devina programul nostru doctrinar, si sa intram in alegeri prin alianta electorala cu un partid “de buzunar” din interior, sub stindardul ALTERNATIVEI NATIONALE. Alternativa la tot ceea ce inseamna clasa politica. Trebuie sa ne decidem rapid, deoarece este in plina actiune programul “PLAGIATUL”, testat cu patru decenii in urma de axa Moscova-Washington-Tel Aviv, pe seama nationalistilor nostri, in frunte cu Eugen Barbu, si comutat astazi asupra ministrilor, inca aliatilor nostri care ne resping, dovedind o imensa prostie. In maxim trei saptamani-o luna, este posibil ca Ponta sa fie obligat sa demisioneze, sub actiune conjugata externa si interna pe tema plagiatului si atunci, pana la alegerile din toaman sau din februarie, dupa cum va fi voia Basescului, se va instaura haosul basescian, sub un nou govern basescian. Fara noi, dezgustati de politica, oamenii nu vor mai merge la vot si se vor autoalege din nou cei care si-au batut joc sistematic de noi toti. Nu cred ca suntem adepti ai marchizului de Sade, incat ni-i dorim inapoi pe alde Boc, Seitan, Ialomitianu, Udrea, Oprea, Videanu, Igas, etc. Fie ca Dumnezeu sa ne lumineze mintea si calea! Dumnezeu sa-i lumineze mintea si d-lui Ponta, poate intelege in extremis cat rau i-a facut incardasirea cu Oprea si amanarea sine die a semnarii Contractului social cu noi.
          Pana una alta, vom intra in joc ca buturuga mica ce rastoarna carul mare, si va promitem aparitia in curand, ca bomba de presa, a serialului PLAGIATORUL BASESCU!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Un comentariu:

  1. Observaţi că fiul “eroului naţional” nastase si-a deschis bar pe litoral.
    Poate îl ajutaţi cumva, voi sindicatul “independent”.
    http://www.ziare.com/stiri/eveniment/andrei-nastase-si-a-deschis-club-pe-litoral-1243731

    RăspundețiȘtergere