marți, 26 martie 2013

HOTĂRÂRE DE GUVERN - ACORDARE BILETE DE TRATAMENT PRIN CASA DE PENSII

HG 110/2013

Hotărârea
privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2013, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 159 din 25 martie 2013



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 124 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.


Art. 1 - Prezenta hotărâre are ca obiect de reglementare aprobarea regulilor de stabilire a numărului biletelor de tratament balnear pentru anul 2013 şi modul de acordare, distribuire şi de decontare a acestora.
Art. 2 - În unităţile de tratament balnear, proprietate a Casei Naţionale de Pensii Publice, este asigurat pentru anul 2013 un număr de maximum 50.352 de locuri la tratament balnear, repartizate pe maximum 16 serii de trimitere.
Art. 3 - La numărul de locuri prevăzut la art. 2 se adaugă, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, numărul de locuri la tratament balnear contractat cu alţi operatori economici interesaţi, număr care se va stabili după atribuirea contractelor, în funcţie de preţurile ofertate pe bilet.
Art. 4 - Numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi speciale, cu caracter reparatoriu, se stabileşte prin aplicarea unei cote de maximum 15% din totalul numărului de bilete, rezultat în conformitate cu prevederile art. 2 şi 3.
Art. 5 - În perioada unui an calendaristic, persoana îndreptăţită poate beneficia de un singur bilet de tratament.
Art. 6 - Pot beneficia de tratament balnear, în condiţiile legii, persoanele care au calitatea de:
a)pensionar al sistemului public de pensii;
b)asigurat al sistemului public de pensii;
c)beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilete de tratament balnear.
Art. 7 - (1) Distribuirea biletelor de tratament balnear se face de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii.
(2) Decontarea costurilor biletelor de tratament balnear se face de către Casa Naţională de Pensii Publice, din fondurile aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2013 nr. 6/2013, la capitolul „Asigurări şi asistenţă socială“, titlul „Asistenţă socială“, alineatul „Ajutoare sociale în natură“, către prestatorii de servicii, potrivit legii.

București,
20 martie 2013,
Nr. 110
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,
Mariana Câmpeanu
Ministrul delegat pentru dialog social,
Adriana Doina Pană
Ministrul afacerilor interne,
Radu Stroe
Ministrul apărării naţionale,
Mircea Duşa
Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
Daniel Chiţoiu
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu