miercuri, 22 februarie 2017

OBIECTIVELE FEDERAȚIEI SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN ANUL 2017



OBIECTIVELE
FEDERAȚIEI SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN ANUL 2017       


1.    Întreprinderea demersurilor necesare pentru o salarizare echitabilă a personalului din învățământ, prin noua lege de salarizare unitară.

2.    Implicarea în elaborarea unei noi legi a educației naționale și a Legii privind Statutul personalului didactic.

3.    Întreprinderea diligențelor necesare pentru modificarea legislației în domeniul pensiilor, astfel încât stabilirea și plata acestora pentru toate categoriile să aibă la bază principiul contributivității la fondul de pensii.

4.    Demararea demersurilor către cele două camere ale Parlamentului României pentru ca să se adopte inițiativele legilative promovate de parlamentari, la propunerea FSLI, respectiv: proiectul de Lege privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control cu exercițiul autorității publice pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu;  proiectul de Lege privind modificarea și completarea art. 12 din Legea educației naționale nr. 1/2011, prin care, elevii înscriși în învățământul profesional și tehnic cu durata de minimum 3 ani beneficiază de masă și cazare gratuită în cantinele și internatele școlare; proiect de Lege pentru modificarea și completarea art. 69 din legea educației naționale nr. 1/2011, prin care se reglemnetează regimul juridic al manualelor școlare; proiectul de lege de modificare și completare a art. 284 din Legea educațieie naționale nr. 1/2011, în vederea rezolvării problemelor existente în ceea ce privește pensionarea personalului didactic; proiect de lege de modificare a art. 262 alin. (4) din Legea educației naționale, astfel încât reducerea normei didactice de predare cu 2 ore săptămânal să nu fie condiționată de încadrarea în bugetul aprobat.

5.    Intervenirea, la nivelul factorilor decizionali, pentru a se asigura plata drepturilor de natură salarială acordate personalului din învățământ prin hotărâri judecătorești, inclusiv pentru plata sumelor reprezentând dobânzi legale acordate de instanțele de judecată.

6.    Continuarea acțiunii de debirocratizare a învățământului preuniversitar.

7.    Pregătirea Conferinței Naționale a F.S.L.I.


Colegiul Național al Liderilor.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu