EDUCATIA: DE LA PRIORITATE NATIONALA,LA DISPRET GUVERNAMENTAL

EDUCATIA: DE LA PRIORITATE NATIONALA,
LA DISPRET GUVERNAMENTAL

August 2010. Am luat primele salarii ciuntite. Ciuntite ilegal, desigur. Abia în octombrie trebuia să simţim reducerea salarială. În august şi septembrie se primeşte indemnizaţia de concediu, care este calculată în funcţie de ultimele trei luni de activitate (Codul Muncii, art.145) şi nu are nicio legătură cu data de 1 iulie, la care se referă documentele guvernamentale de micşorare cu 25% a salariilor bugetarilor. În consecinţă, se strâng semnături pentru un nou proces. Dar, chiar dacă îl vom câştiga, drepturile financiare obţinute vor fi, oricum, suspendate până în 2011, 2012, 2032…, suficientă vreme pentru a scăpa de griji, mutându-ne la locuri cu verdeaţă. Apropo de procesele intentate de sindicate guvernului: termenele s-au lungit şi s-au prelungit, astfel că, după şedinţa din iunie 2010, următoarea şedinţă e fixată în martie 2011. Procesul se va termina, probabil, în 2014 ! Fac şi magistraţii ce pot.
Apropo de 25% : cam cât aţi pierdut din salarii ? Dar din venituri ?
Să vedem ce câştigaserăm prin negocierile directe dintre sindicate şi guvern, prin procese, sau in cadrul comisiilor paritare sindicat - ISJ:
- pentru personalul nedidactic, un spor de 10% pentru condiţii de muncă vătămătoare sau penibile; astăzi - pierdut.
- sporul de ecran – 10-15% - pentru profesorii de informatică, laboranţi, secretare, contabile, administratori de reţea; pierdut.
- sporul de toxicitate de 15% pentru o parte dintre laboranţii şi profesorii de specialitate; pierdut.
- un spor de 15% pentru bibliotecarii arhivari, astăzi - pierdut.
- sporul de 25% pentru control preventiv, acordat contabilului-şef ; pierdut.
- salariul de merit – 15% - pentru personalul din învăţământ cu rezultate deosebite; pierdut.
- 100 euro/ an pentru achiziţionarea de cărţi şi materiale didactice pe suport electronic; pierduţi.
- sporul de 15% pentru salariaţii care deţin titlul de doctor; pierdut.
- sporurile pentru activitatea desfăşurată în mediul rural; pierdute sau diminuate drastic.
- prima de vacanţă, câştigată pentru câteva unitati scolare ( ! ) prin procese în instanţă; pierdută sau suspendată până în 2011, în cel mai bun caz.
- gratuitatea navetei prin compensarea biletelor de transport – drept pierdut prin nealocarea fondurilor necesare.
- tichete cadou pentru personalul din învăţământ, drept câştigat în comisiile paritare sindicat –ISJ şi acordat de unele primării; astăzi - pierdute.
- indemnizaţia pentru dirigenţie – 10% din salariu ; astăzi egalizată la suma fixă de 150 lei, mâine…
- al 13-lea salariu; suspendat, deocamdată, pentru anul 2010, dar putem fi optimişti pentru 2011 şi pentru anii următori…
- premiul lunar/ trimestrial din suma de 2% din fondul anual de premiere; anulat.
- acordarea unui salariu de bază – plătit de angajator – la naşterea fiecărui copil; drept anulat.
- plata orelor suplimentare pentru personalul didactic-auxiliar şi nedidactic; drept pierdut.
- bilete de odihnă şi de tratament pentru personalul din învăţământ; drept anulat.
- indemnizaţia, de cel puţin un salariu, pentru salariaţii care se pensionează la vârsta standard; suspendată.
- plata cu ora, a 2 ore / săptămână, invatatorilor, invatatoarelor si educatoarelor cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani si gradul didactic I, conform prevederilor articolului 45 din Statut; suspendată .
- plata coordonatorilor de structură la şcolile care nu mai au personalitate juridică; drept anulat .
Toate aceste drepturi câştigate de sindicate în ani buni de negocieri cu guverne divers colorate, cu miniştri mai mult sau mai puţin oameni de cultură, cu reprezentanţi ai prefecturilor şi primăriilor sau prin procese în instanţă, toate aceste drepturi (şi alte câteva - câştigarea, în instanţă, a unor diferenţe salariale rezultate din calcularea greşită a salariilor, timp de 3 ani, de exemplu) sunt astăzi anulate. Pierderea lor este cumplită, pentru că ele nu se adăugau unor salarii mari, ci unora extrem de mici, insuficiente pentru a asigura condiţii de viaţă decente. Aceste sporuri, indemnizaţii şi ajutoare erau forme acceptate de majorare a veniturilor personalului din învăţământ, tocmai pentru că guvernele erau conştiente că salariile erau de mizerie.
Începând cu noiembrie 2009 situaţia s-a schimbat complet. Mai întâi, fapt fără precedent în şcoala românească, profesorii au fost băgaţi în concediu fără plată în timpul semestrului I, pentru a li se opri câte 15% din salariu în lunile noiembrie şi decembrie. Apoi s-au cerut 15.000 de disponibilizări în sistem. Din ianuarie s-au reţinut, treptat, toate sporurile, chiar şi acolo unde Contractul Colectiv de Muncă mai era valabil câteva luni. S-au experimentat metode noi de sub-finanţare a educaţiei: trecerea parţială a cheltuielilor şcolilor la bugetul primăriei, desfiinţarea unor instituţii de învăţământ, finanţare calculată în funcţie de numărul de elevi şi profilurile şcolii, blocarea posturilor vacante etc. « Mă mir că nu blochează guvernul şi anul şcolar: ar mai sta elevii pe acasă, profesorii nu ar primi salarii, nu ar fi cheltuieli de întreţinere în şcoli… Mă mir că nu le-a venit ideea ! » - spunea, cu tristeţea uimită a lui Moromete, un coleg, lider sindical.
În paralel, s-a dus o campanie de culpabilizare a profesorilor. Mai veche decât sloganul preşedintelui, « salarii contra performanţă », inducând ideea parşivă că salariile actuale mici se explică prin lipsa de performanţă şcolară.
Programele şcolare au fost genial gândite, pentru ca structurarea logică a materiei să fie anulată şi pentru ca, prin supraîncărcare informaţională, elevii să nu mai înţeleagă nimic. Zecile de manuale alternative pe nivel au făcut ca fiecare clasă şi fiecare elev să înveţe altceva, relativizându-se astfel întreaga cultură, spulberându-se criteriile de valoare. Examenele serioase, de informaţie ştiinţifică şi de creaţie – olimpiadele şi sesiunile ştiinţifice - au fost înlocuite de Canguri de toate specialităţile, unde elevii plătesc pentru a completa nişte grile în maniera benzilor desenate pentru analfabeţi. Profesorilor nu li se mai cere să facă instrucţie şi educaţie, ci dosare în număr infinit pentru sutele de comisii cu nume imposibil de citit, denumiri care nu pornesc de la o semnificaţie, ci sunt alcătuite prin abreviere. Şcolile au încetat să mai creeze elevi informaţi şi educaţi, în schimb produc hârtii şi dosare, mai multe, mai frumoase, mai stufoase. Profesorii adună adeverinţe şi diplome lipsite de valoare, fac masterate inutile pe bani mulţi, din propriile buzunare, căci perfecţionarea nu mai este gratuită, îşi pierd motivaţia şi demnitatea. Puşi să facă altceva decât ceea ce ştiu, profesorilor li se induce sentimentul eşecului. Conducerea prin culpabilizarea celor conduşi este extrem de eficientă. Senzaţia permanentă de eşec face din oameni victimele perfecte ale sistemului.
Vă amintiţi procesul Ceauşeştilor ? Parodia aceea tragică şi grotescă de complet de judecată ?! Procurori, judecători, avocaţi ai apărării, toţi surzi şi orbi, cu minţile sedate de imperativul condamnării la moarte. Toţi acuzând fără dovezi, folosind fraze propagandistice şi minciuni, agresivi şi intoleranţi, de teamă că Ceauşescu ar putea să se apere. De cealaltă parte, patetici, Ceauşeştii, încercând să spună ceva « ca simpli cetăţeni », de parcă simplii cetăţeni ar fi avut vreodată drepturi respectate de Putere.
Ei bine, suntem în aceeaşi situaţie ! Un sistem surd şi orb, inuman, setat să-şi îndeplinească scopurile, indiferent la consecinţe, şi - de cealaltă parte - noi, patetici în speranţele noastre că lucrurile vor reveni singure la normal.
Controlul Puterii prin culpabilizarea poporului e din ce în ce mai vizibil: întrebat la o emisiune cine se face vinovat pentru starea naţiunii, un reprezentant al guvernului a spus « toţi românii, fiecare român are partea lui de vină pentru această criză ». Un altul susţinea că bugetarii sunt vinovaţi pentru că au acceptat să primească salarii mărite artificial de guvernele anterioare. Generalizarea vinovăţiei şi orientarea bogăţiei către sursele de putere, potenţarea corupţiei şi babilonizarea ţării sunt elementele definitorii pentru această etapă de guvernare.
Ce e de făcut ?! În vremuri de linişte socială şi de stabilitate economică, sindicatele lucrează prin liderii lor; aceştia se întâlnesc periodic cu patronatele şi obţin diferite avantaje pentru sindicalişti, aşa cum au fost acelea, pierdute astăzi, din contractele colective de muncă. În vremuri de criză economică, de instabilitate politică şi socială, sindicatele se bazează pe toţi oamenii lor, au nevoie de solidaritatea tuturor membrilor.
E greşit să credem că nu mai avem nimic de apărat, nimic de pierdut.
Sunt puse în discuţie titularizarea în învăţământ şi mărirea normei didactice, pierderea dreptului de prelungire a activităţii după vârsta standard de pensionare, plata dirigenţiei, micşorarea punctului de pensie, disponibilizări masive etc., toate într-o nouă Lege a învăţământului, clocită de mai multe luni, promisă pentru 01.01.2011.
Tot atunci trebuie să apară şi Legea salarizării unitare, în care poziţia oamenilor şcolii în grila de salarizare este, oricum, mult sub aşteptări şi necesităţi.
Mai mult, calculul salariilor se va face prin raportare la salariul mediu pe economie, preconizat a fi, în 2011, de 860 lei, dar redus astăzi la 640 lei, prin propunerile guvernului. Sindicatele solicită, cel puţin, 750 lei salariu minim, oricum sub suma prognozată, deci – sigur - salariile vor fi mai mici decât cele preconizate.
Dacă adăugăm şi faptul că au fost micşoraţi cu 25% şi coeficienţii de ierarhizare (astfel, un profesor cu definitivat, cu 2-6 ani vechime, va avea un coeficient de ierarhizare de 1,95, în loc de 2,2 ; un profesor debutant va avea un coeficient de ierarhizare prognozat de 1,9 , în loc de 2,1 ; un profesor cu 6-10 ani vechime va avea 2,56, în loc de 2,75 etc.), este extrem de clar că salariile din 2011 vor fi chiar mai mici decât cele micşorate astăzi cu 25%.
Trebuie să facem ceva ! Nu este suficient să ne băgăm capetele sub nisip precum struţii şi să ne gândim că îi vom obliga pe toţi elevii să vină la meditaţii sau vom munci după cum suntem plătiţi, adică cu 25-50% mai puţin.
Suntem mai mult decât nişte simpli cetăţeni. Suntem profesori, instruiţi pentru a forma generaţii de oameni. Nu suntem nici singuri. Artiştii îşi organizează propriile forme de protest (unele nepotrivite, precum renunţarea la scenă, când scena ar trebui să fie spaţiul de reprezentare şi conştientizare a spectatorilor). Vor mai fi şi alţii, dar noi trebuie să ne găsim propriile soluţii, propriile noastre metode, solidarizându-ne cu elevii şi părinţii, nu împotriva lor. Avem aceleaşi scopuri, aceleaşi aspiraţii. Trebuie ca şcoala să-şi desfăşoare activitatea în lumina versurilor şi ideilor lui G.Coşbuc, idei atribuite de acesta lui Decebal: « Dar nu-i totuna leu să mori / Ori câne-nlănţuit ».
Nu e totuna nici cum trăieşti !
Vicepresedinte al Sindicatului Invatamant « Valea Prahovei » prof. Octavia Floricică