Protestele sindicaliștilor continuă. Șirul lung de proteste, marșuri, pichetări, greve, etc. de la începutul anului nu au dat rezultatele așteptate. Mai mult, am putea spune că nu s-a ajuns la nici un rezultat din moment ce liderii confederațiilor sindicale s-au luptat cu o ”gașcă” de guvernanți incompetenți și surzi. Guvernanți ce nu cunosc noțiunea de Dialog Social. Orice încercare de negociere, sau o discuție cât de cât normală este sortită din start eșecului. Deoarece dragii noștri guvernanți au dus dialogul surzilor, în sensul că au fost complet surzi la orice inițiativă, la orice propunere și la orice idee venită din partea sindicatelor, venită din partea altor factori sociali. Există și alte lucruri pe care domniile lor nu le cunosc. De exemplu nu cunosc legile țării și nici măcar legile date de ei înșiși. Motiv pentru care nici nu au cum să le respecte. HOTARIRILE judecătorești sunt făcute pentru ”fraieri”, adică pentru acele categorii sociale față de care se manifestă dispreț și ură. Este vorba nu în ultimul rând de dascăli, personal medical, presă, polițiști, etc. Ei sunt fraierii acestei nații.
Pe zi ce trece poporul suportă tot mai multe măsuri cu caracter dictatorial, tot mai multe măsuri restrictive, măsuri care lovesc într-un fel sau altul în Drepturile Internaționale ale Omului.
”Clarificarea” Legii Educației Naționale va fi un proces de lungă durată, și nici nu cred că legea se va aplica vreodată. O lege prost concepută, o lege arhaică, care aruncă Învățământul Românesc cu cel puțin 30 de ani înapoi. O lege nemediată, nediscutată cu sindicatele, cu reprezentanții părinților și elevilor. O astfel de lege nu are sorți de izbândă. Este din start sortit eșecului. Introducerea costului standard pe elev s-a dovedit de asemenea un eșec, la fel ca Legea Salarizării Unitare. Toate legile sunt impuse cu forța. Pumnul în gură.
Toate categoriile socio-profesionale sunt tratate cu dispreț și ură. Profesorii sunt incompetenți și nu își fac datoria, medicii nu sunt pricepuți la diagnosticări, ș.a. Nu se știe de ce Polițiștii au ieșit la proteste. Nu au avut nici un motiv. Presa dezinformează și destabilizează țara. Școlile românești scot pe bandă doar ”analfabeți” și ”idioți” ( uitind ca sunt produsul acestor scoli ). Tinerii vor fi prost informați de către presa dușmănoasă. În consecință, mai repede sau mai târziu vor avea de a face cu legile țării. Acceptând toate acestea, se deduce clar că nu este nevoie de dascăli, nu este nevoie de medici, nici de presă, și nici de polițiști. Drept dovadă sunt disponibilizările aberante din aceste sisteme. Și dacă a mai rămas ceva din aceste sisteme, ele sunt obligatoriu subfinanțate până la limita insuportabilului, și sub limita oricărei funcționalități minimale. Este normal să fie așa pentru o țară de mâna a doua.
Nu există nici o măsură de relansare economică, nu există dialog, nu există nimeni în afară de domniile lor. Cei care au pus mâna pe putere și nu vor să o lase acum nici în ruptul capului, mai bine distrug țara în întregime. Se pare că pe jumătate au reușit.AU REUSIT SA NE VINDA SA NE AMANETEZE.
După toate acestea, după totala ignoranță a guvernanților privind nevoile acestei nații, după legi proaste date peste noapte fără să se consulte cu nimeni, urmate de șiruri lungi de Ordonanțe care corectează sau blochează legile date tocmai de dânșii, după totala lipsă a oricărei idei economice, după disponibilizările aberante din sectorul bugetar, după tăierea a 25% a salariilor bugetarilor, care în realitate se ridică la peste 35% (în unele cazuri ajungând și pe la 70%, dacă se ține cont și tăierea tuturor sporurilor), ce mai poate urma? După măsurile restrictive aduse în legislație, după renunțarea la serviciile pazei Președintelui României, se pare că vom intra în Ultima Etapă a construirii Societății Românești Perfecte, de care ar fi mândru până și tovarășul Nicolae Ceaușescu. Urmează să se închidă posturile de televiziune. Presa va fi ”liberalizată” prin interzicere. Va fi un singur post de televiziune și câteva ziare care vor preaslăvi pe Iubitul Conducător. Constituția României se va modifica în mod obligatoriu, astfel Președintele României va fi ales, și aplaudat pe viață.
Universitățile vor funcționa după o ”Autonomie Universitară” adevărată, impusă cu forța de conducerea ministerului de resort.
De asemenea activitatea sindicală va fi interzisă. Se vor reînființa vechile sindicate a căror conducători vor fi activiști de partid. Urmat firesc de interzicerea activității partidelor politice, care au făcut și până acum foarte mult rău poporului, și au destabilizat țara.
Cam asta cred că se va întâmpla. Însă mai avem o șansă, să îi oprim din timp. Popor Român, Treziți-vă odată în Numele lui Dumnezeu. Până nu e prea târziu.
Prof. Oprea Victor
Lider
Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare.
Membru în Biroul Operativ SLI Satu Mare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu