luni, 6 februarie 2012

Membri SLI SM vor lua în 2012 sume relative mari în urma sentințelor câștigate în instanță


Sindicatul Liber Satu Mare are multe procese câștigate în instanță.
În premieră SLI Satu Mare a câștigat continuarea la clasicul proces 221. După cum se știe legea 221/2008 este acea vestită lege de majorare cu 50% a salariilor din învățământ, care deși a fost promulgată ea nu s-a aplicat niciodată. Ea a fost câștigată inițial pe perioada 1 octombrie 2008 (data când a intrat în vigoare legea, și trebuia aplicată) până la data de 31 decembrie 2010 (în total 15 luni). Acest proces a fost câștigat de multe sindicate în țară. Mai mult decât atât SLI Satu Mare recent a câștigat în instanță la multe școli (urmează și alte școli) procesul pe legea 221 și în continuare. Adică mărirea de 50% (efectiv 37%) a salariilor din învățământ și pe perioada 1 ianuarie 2010 până în 12 mai 2011 (adică pe încă 16 luni și jumătate), când a intrat noua lege de salarizare din sistemul de învățământ.
Specificăm că SLI SM a câștigat acest proces, pe care l-am denumit 221+ în premieră în județ.
Precizăm că la multe școli procesul 221+ a fost pronunțat încă anul trecut, ceea ce ne îndreptățește să primim 5% și din sumele acestui proces, conform legii de eșalnoare a plății sentințelor judecătorești până în 2016, care se referă la procesele câștigate până în 31 decembrie 2011.
Colegii noștri de la SLI SM vor primi mai mulți bani în 2012 decât colegii lor de la alte sindicate. Acesta deoarece SLI SM are câștigat, după cum am spus, în premieră procesul 221+, și multe alte procese care reprezintă sume mari. Aș aminti vestitul process 2007 câștigat de SLI SM pentru întregul personal, prin recalcularea grilelor de salarizare pe anul 2007. O mare parte din scoli au beneficiat de aceste sume, insa mai sunt scoli care trebuie sa primeasca bani si dupa acest proces. Mai avem si multe alte procese. Procesul 25% taieri de concediu pe 2009-2010, procesul 15,% tăieri noiembrie 2009, multe procese cu naveta, etc.
Specificăm că, conform ordonanței de eșalonare a plății sentințelor judecătorești până în 2016, în anul 2012 se va plăti 5% din valoarea titlului executoriu pentru procesele câștigate până în 31 decembrie 2011, eșalonat în 4 tranșe (câte o tranșă în fiecare trimestru). Acest lucru este prevăzut în legea bugetului de stat pe 2012, și sumele se vor aloca cu destinație din fondurile de cheltuieli de personal.
Cu toate că procentul de 5% este un procentaj foarte mic, totuși, având în vedere că membrii SLI SM au câștigat multe procese, și procese reprezentând sume mari (ex: procesul 221, 221+, 2007), calculele efectuate de către școli arată că sumele nu sunt neglijabile. O valoare medie pe procesul 221, reprezentând 5% este aproximativ 600 ron (adică câte 150 ron /trimestru). Dacă mai adunăm și procesul 221+ (unde sumele sunt și mai mari), și celelalte procese câștigate de SLI SM în această perioadă, colegii noștri de la Sindicatul Liber Satu Mare vor primi sume semnificative.
Sperăm să se respecte legea de eșalonare a plății sentințelor, și să ne plătească totuși aceste sume, fie și ele doar în proporție de 5% în anul acesta.

Cu stimă,
V. Oprea
președinte SLI Satu Mare

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu