joi, 7 februarie 2013

Cadrele didactice netitulare calificate care au obţinut cel puţin nota 7 la examenul de titularizare pot deveni titulari

art.253 alin.(1) din LEN

Parlamentarii au adoptat marţi, la dezbaterile asupra proiectului legii bugetului de stat, un amendament privind cadrele didactice netitulare calificate care au obţinut cel puţin nota 7 la examenul de titularizare, amendament care le-ar permite acestora să devină titulare dacă se certifică viabilitatea postului/catedrei şi consiliul de administraţie al şcolii este de acord.

“De prevederile art.253 alin.(1) din Legea educaţiei naţionale, nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază în anul 2013 şi candidaţii care au obţinut cel puţin nota 7 la concursul de titularizare în anul 2012, în condiţiile legii. Potrivit art. 253 din Legea educaţiei naţionale, nr.1/2011, cadrele didactice netitulare calificate care au participat la concursuri de titularizare în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011, care au obţinut cel puţin nota 7 şi au ocupat un post/o catedră devin titulare în sistemul de învăţămînt preuniversitar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii generale: se certifică viabilitatea postului/catedrei şi consiliul de administraţie al şcolii respective este de acord”, prevede amendamentul, care nu necesită finanţare suplimentară de la buget.


Sursa:
http://www.liviumarianpop.blogspot.ro/2013/02/art253-alin1-din-len.html

cu stima,
V. Oprea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu