marți, 14 ianuarie 2014

ADRESĂ FSLI CĂTRE PRIMUL MINISTRU DL. VICTOR PONTA

Către,

GUVERNUL ROMÂNIEI,
Domnului Prim - Ministru Victor - Viorel Ponta,


Stimate domnule Prim - ministru,



Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ, care reprezintă drepturile şi interesele a peste 173.000 salariaţi din învăţământul preuniversitar, având în vedere cazul recent de la Şcoala nr. 10 „Măria Rosetti" Bucureşti, dar şi celelalte incidente care au avut loc în ultimii ani şi în care au fost implicate cadre didactice, prezentate pe larg de mass- media, consideră că este momentul ca Guvernul României, parlamentarii, indiferent de partidul politic din care fac parte, să adopte măsuri urgente de modificare a legislaţiei şi, în special, a Legii educaţiei naţionale, prin care:
1.      să se interzică constituirea aşa-numitului „fond al clasei", inclusiv implicarea părinţilor în gestionarea acestuia;
2.      să se instituie, prin lege, măsuri de protecţie a personalului din unităţile de învăţământ care sunt, din ce în ce mai des, victime ale violenţei verbale şi fizice a părinţilor şi elevilor, fără a avea la dispoziţie nici o pârghie pentru a interveni împotriva celor care recurg la asemenea acte;
3.      să se regândească sistemul de salarizare a personalului din învăţământ pentru că, numai printr-o salarizare motivantă, profesia de dascăl va deveni atractivă pentru cadrele didactice cu vocaţie.

Nu trebuie uitat că astfel de practici, ca şi încurajarea constituirii „fondului clasei", atât de mult hulit, îşi au rădăcinile în subfinanţarea cronică, în ultimii 24 de ani, a învăţământului românesc de stat şi în salariile de mizerie ale cadrelor didactice.
Interzicerea, prin lege, a „fondului clasei", presupune să se intervină cu măsura compensatorie absolut necesară de a se aloca 6% din P.I.B. pentru finanţarea învăţământului, aşa cum prevede Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011


cu modificările si completările ulterioare, pentru ca sistemul să funcţioneze în parametrii normali!

Alt. 32 alin. (4) din Constituţia României consacră caracterul gratuit al învăţământului de stat, iar potrivit art. 2 alin (4) din Legea nr. 1/2011: „Statul asigură cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile si formele de învăţământ preuniversitar si superior, precum şi la învăţarea pe tot parcursul vieţii, fără nicio formă de discriminare". De asemenea, principiul egalităţii în drepturi fată privilegii şi fară discriminări, este consacrat de ait. 16 alin. (1) din legea fundamentală.
Realităţile sistemului educaţional românesc demonstrează însă că învăţământul de stat nu este efectiv gratuit şi că şcoala românească este nevoită să apeleze, sub diferite forme, la sprijinul financiar al părinţilor, pentru a putea supravieţui, deoarece statul şi comunitatea locală sunt incapabile să asigure resursele financiare necesare pentru asigurarea unor condiţii materiale minimale pentru buna desfăşurare a procesului instructiv - educativ. In secolul informaţiei, al comunicării, şcoala trebuie să fie factorul decisiv în ridicarea nivelului cunoştinţelor ştiinţifice, să faciliteze accesul şi însuşirea unor noi tehnologii, să asigure o gândire creatoare tinerelor generaţii. Altfel, tinerele generaţii formate în sistemul de învăţământ românesc, vor fi eliminate din competiţie. Ori, în prezent, datorită permanentei subfînanţări, creta şi tabla sunt în continuare, în multe unităţi de învăţământ, singurele mijloace didactice pe care statul român le poate pune la dispoziţie cadrele didactice. Mai mult, fondurile alocate de-a lungul timpului pentru dotarea unităţilor şcolare au fost, în mare parte, irosite pe achiziţionarea unor mijloace depăşite, planşe făcute în grabă, materiale de slabă calitate, adesea cu greşeli, neadaptate programei şcolare.
In aceste condiţii, părinţii care îşi doresc să le asigure o şansă reală la o educaţie de calitate propriilor copii, au susţinut financiar învăţământul de stat, sub diferite forme, ceea ce a generat discrepanţe majore între unităţile de învăţământ, în ceea ce priveşte condiţiile pe care le oferă elevilor.
Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ consideră că aceste practici trebuie să înceteze! Este de datoria statului român să depună toate eforturile, astfel încât tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, din mediul urban şi din cel rural, să li se asigure sumele necesare pentru buna funcţionare şi pentru desfăşurarea unui proces instructiv - educativ de calitate.
Trebuie ca statul să se implice şi să asigure fiecărui copil dreptul de acces la un învăţământ de calitate!
Iar un învăţământ de calitate se poate face numai de dascăli bine pregătiţi profesional, cu calităţi morale deosebite, cu vocaţie pentru această profesiune nobilă şi care sunt remuneraţi decent.
Nici o societate nu poate evolua, nu se poate dezvolta, fără o educaţie de calitate! Un exemplu în acest sens este cel al Finlandei care are cel mai bun sistem de educaţie din Europa şi unul dintre cele mai performante sisteme la nivel mondial. Acest lucru a fost posibil deoarece, în ultimii 50 de ani, statul finlandez a înţeles că este vitală reformarea învăţământului şi a procedat în consecinţă, reuşind să
2
asigure un învăţământ egal pentru toţi copii, pentru ca aceştia să beneficieze de aceeaşi calitate a educaţiei. Statul finlandez a adoptat 2 decizii majore: ani la rând a alocat peste 10% din P.I.B. pentru finanţarea învăţământului şi a procedat la perfecţionarea cadrelor didactice care se aflau deja în sistem şi, în acelaşi timp, au reformat pregătirea iniţială a cadrelor didactice, care s-a făcut, de atunci încolo, numai în cadrul universităţilor, concomitent cu asigurarea unei salarizări motivante. De aceea, în prezent, în Finlanda, profesia de cadru didactic este una atrăgătoare şi respectată, iar absolvenţii de învăţământ superior cu cele mai bune rezultate se îndreaptă spre cariera didactică, ceea ce aduce plus valoare în sistemul educaţional finlandez. Domnule prim -ministru,
Atâta timp cât România nu va investi în educaţie, nu va putea progresa; dacă profesia de dascăl nu va fî valorizată, nu putem avea calitate în învăţământ şi personal didactic care să-i motiveze pe elevi să înveţe.
Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ consideră că este de datoria statului român să asigure accesul la un învăţământ de calitate pentru toţi copii, indiferent de mediul din care provin, şi acest lucru este posibil numai prin respectarea Legii educaţiei naţionale, în sensul alocării a minimum 6% din P.I.B., pentru finanţarea învăţământului.

cu stima,

președinteSIMION HANCESCU


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu