miercuri, 22 ianuarie 2014

INFORMARE SEDINȚA DE AZI -COMISIA DE DIALOG SOCIAL CARE A AVUT LOC LA MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE



INFORMARE

Miercuri, 22.01.2014, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hancescu, a participat, ca reprezentant al CSDR, la ședința Comisiei de Dialog Social care a avut loc la Ministerul Finanțelor Publice.

În cadrul acestei întâlniri domnul Hancescu a adus în discuție, printre altele, efectele pentru învățământ a Ordinului 2005/2013 pentru punerea în aplicare a O.U. nr.88/2013.

Președintele F.S.L.I. a atras atenția asupra faptului că, pe lângă creșterea substanțială a volumului de muncă a secretarilor și contabililor pentru întocmirea documentelor care derivă din aplicarea acestui ordin, crește și numărul de comisioane bancare aplicate pentru diverse plăți, cum ar fi rate CAR, cotizația pentru sindicat, etc.

Argumentele și dovezile prezentate de președintele F.S.L.I au dus la luarea unui angajament de către domnul secretar de stat Gheorghe Gherghina în sensul de a remedia, în regim de urgență, împreună cu reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale  aceste măsuri care au condus la creșterea cuantumului sumelor luate ca și comision bancar, în sensul de a se reveni la formula aplicată înainte de intrarea în vigoare a Ordinului 2005/2013, pentru plata cotizației și a ratelor CAR.

Departamentul Informare FSLI.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu