SCRISOARE DESCHISĂ
Domnului Victor –
Viorel Ponta,
Prim – Ministrul României,
Domnule
Prim – Ministru,
Colegiul
Național al Liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, întrunit
în ședința din data de 11 iulie 2013, analizând situația sistemului educațional
românesc, a constatat:
1. Învățământul românesc a fost constant subfinanțat de toate
guvernările
În timp ce în țările membre ale
Uniunii Europene se alocă, în medie, 5,2% din P.I.B., pentru finanțarea
învățământului, România nu a alocat
nici jumătate din media europeană pentru acest sector strategic – educația.
Așa cum rezultă și din execuțiile bugetare, în ultimii 23 de ani, învățământul
românesc a fost în permanență subfinanțat, iar „roadele” acestei politici
iresponsabile le culegem acum. Prea mulţi ani s-a amânat alocarea unor resurse
bugetare, care, în mod normal, ar fi trebuit să crească an de an, pentru a se
putea atinge, într-un orizont de timp previzibil, standardele europene. Deşi
Legea educaţiei naţionale instituie caracterul de prioritate naţională a învăţământului şi prevede alocarea
anuală din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale a
minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv pentru educație, prin
Legea bugetului de stat pentru anul 2012 s-a acordat numai 2,5 % din P.I.B.
Efectele insuficientei alocări de
fonduri pentru educație sunt tot mai vizibile şi adâncesc decalajul nu numai
faţă de şcolile ţărilor dezvoltate, dar şi faţă de cel al ţărilor recent admise
în Uniunea Europeană, ţări care alocă pentru învăţământ procente din P.I.B.
mult mai mari decât România.
Fără bani se poate face doar o pseudoreformă, iar învăţământul are nevoie de
fonduri suplimentare pentru a oferi şanse egale tuturor copiilor şi pentru a
putea limita efectele sărăciei prin condiţii mai bune de studiu, prin acordarea
unor facilităţi care să compenseze inegalităţile și să limiteze, în mod real,
analfabetismul şi tendinţa de abandon şcolar care duc inevitabil la
marginalizare socială, la creşterea numărului celor care nu se pot integra pe
piaţa muncii.
2. Salarizarea este nemotivantă, chiar jignitoare pentru
personalul din învățământ – categoria socio- profesională în care marea
majoritate a salariaților au studii superioare.
Constrângerile impuse de organismele
internaționale în ceea ce privește cheltuielile de personal din domeniul public
și creșterea masivă a numărului de angajați din administrația locală și
centrală, au fost cauze care au condus la reducerea cheltuielilor de personal din
învăţământ. Dacă în anul 2004 existau aproximativ 1.000.000 de bugetari, din
care 343.000 erau salariați din învăţământ, în prezent sunt 1.190.000 salariați
în domeniul public, din care 296.000 sunt în învăţământul preuniversitar. Așa
s-a ajuns ca, prin legile de salarizare, personalul din învăţământ să se
regăsească pe pozițiile inferioare ale grilei de salarizare, ceea ce a condus
la degradarea alarmantă a statutului social al acestor categorii de salariați.
În
România, salariul mediu orar din sistemul de educație este de 13 lei brut (2,92
euro) și 9,3 lei net (2,09 euro). Un profesor debutant câștigă 7,08 lei pe oră brut (1,59 euro) , iar un
profesor cu gradul I și o vechime de 25 de ani câștigă 14 lei pe oră brut (3,14
euro) și 9,73 lei net (2,18 euro). Cu alte cuvinte, un profesor în România câștigă într-o lună cam tot atât cât câștigă un
profesor din Luxemburg în patru ore sau cât unul din Polonia în 14 ore!
Nu se poate vorbi de performanţă
în învăţământ, fără o resursă umană motivată financiar.
3. Învățământul preuniversitar este excesiv politizat,
având în vedere faptul că, în majoritatea cazurilor, singurul criteriu pentru
ocuparea funcțiilor de directori este apartenența la unul dintre partidele
aflate la guvernare. Din anul 2008 și până în prezent,
nu s-au mai organizat concursuri pentru ocuparea funcțiilor de directori,
cei mai mulți fiind numiți prin detașare în interesul învățământului. Este
momentul să înceteze acest „provizorat”
permanent la conducerea unităților de învățământ preuniversitar de stat, care
nu servește intereselor sistemului și să se procedeze la organizarea concursurilor de ocupare a
funcțiilor de directori și directori adjuncți din unitățile de învățământ. Directorii și directorii adjuncți trebuie aleși de către colectivele
de cadre didactice și nu de către conducerile partidelor politice și de către
inspectorii școlari generali. Numai astfel se va evita ca aceste funcții să fie ocupate și de
persoane compromise moral și profesional, așa cum s-a întâmplat și se întâmplă
și în prezent, dar și apariția unor incidente de genul celor din timpul examenului
de bacalaureat din această vară.
4.Programele școlare și sistemul de
evaluare a elevilor nu mai sunt în consonanță cu realitățile de pe piața muncii
din România.
Federația
Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că trebuie regândite programele
școlare, dar și sistemul de evaluare a elevilor, la toate nivelurile. Actualele
programe școlare pun accentul pe latura informativă a elevilor și mai puțin pe
cea formativă, iar prin evaluarea elevilor se urmărește, preponderent, ceea ce
au reținut aceștia și nu capacitatea lor de a aplica practic cunoștințele
acumulate.
De asemenea, în ultimii ani,
pentru multe dintre instituțiile de învățământ superior, unicul criteriu de
selecție a viitorilor studenți l-a reprezentat nota obținută la examenul de
bacalaureat, ceea ce a condus la creșterea uriașă a mizei acestui examen de sfârșit
de ciclu. Așa s-a ajuns în situația ca, mulți elevi care au terminat clasa a
XII-a și părinți să recurgă și la „metode” ilegale și imorale pentru obținerea
unor rezultate cât mai bune la acest examen de maturitate.
5. Legea educației naționale conține
prevederi care afectează direct elevii, cum ar fi structura ciclurilor
de învățământ, cât și dispoziții ce
provoacă blocaje în luarea anumitor decizii de către organele de
conducere ale unităților de învățământ, generate de componența consiliului de
administrație.
Prin Legea
educației naționale au fost minimalizate sau eliminate unele drepturi ale
personalului didactic, de care aceștia au beneficiat în temeiul legislației
anterioare, ceea ce a generat nemulțumiri din partea acestora.
Această
lege conține și numeroase dispoziţii discriminatorii.
Domnule Prim – Ministru,
Având în
vedere problemele cu care se confruntă sistemul de învățământ preuniversitar, cele
mai importante fiind prezentate mai sus, Colegiul Național al Liderilor
Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, în numele celor 173.000 de
membri de sindicat ale căror drepturi și interese le reprezintă, vă solicită
următoarele:
·
Respectarea Legii Educației
Naționale, în sensul acordării, începând cu anul 2014, a minimum 6% din P.I.B.
pentru educație și a minimum 1% pentru cercetare și creșterea ponderii
cheltuielilor de personal pentru învățământ, din totalul cheltuielilor de
personal din sectorul public;
·
Modificarea Legii educației
naționale, inclusiv în ceea ce privește statutul personalului didactic, astfel
încât să se țină cont de realitățile sistemului, să se elimine discriminările
existente în prezent și să conducă la creșterea calității actului de instrucție
și educație, dar și la o mai bună implicare în luarea deciziilor a personalului
unității de învățământ;
·
Adoptarea, în regim de urgență, a
unei legi de salarizare pentru educație, prin care salariile să crească
substanțial, pentru ca meseria de dascăl să devină motivantă și tinerii performanți
să fie atrași către cariera didactică;
·
Depolitizarea învățământului în
sensul că, în alegerea directorilor unităților de învățământ, rolul determinant
să revină colectivului unității și nu partidelor politice;
·
Introducerea examenelor de admitere la liceu și în
învățământul superior;
·
Regândirea, de urgență, a
programelor școlare și a sistemului de evaluare a elevilor, în sensul de a se
pune accent pe latura formativă și nu pe cea informativă, iar prin evaluare să
se verifice capacitatea elevilor de a aplica practic cunoștințele dobândite,
pentru a face față cerințelor în schimbare și competiției de pe piața forței de
muncă.
FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CONSIDERĂ CĂ
SUBFINANȚAREA CRONICĂ A EDUCAȚIEI, A CERCETĂRII ȘI A SĂNĂTĂȚII, DAR ȘI
SALARIILE UMILITOARE DIN ACESTE SECTOARE DE ACTIVITATE SUNT UN ATENTAT LA
SIGURANȚA NAȚIONALĂ, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE DE ACESTE DOMENII FUNDAMENTALE DEPINDE
POZIȚIA PE CARE ROMÂNIA O VA OCUPA ÎN VIITOR, ÎNTR-O LUME TOT MAI GLOBALIZATĂ,
AFLATĂ ÎNTR-O PERMANENTĂ SCHIMBARE!
Guvernul României trebuie să
identifice soluții pentru salvarea învățământului românesc, chiar dacă situația
economiei naționale nu este dintre cele mai bune!
Domnule Prim – Ministru,
În situația în care Guvernul nu își va
manifesta expres intenția de a soluționa problemele majore care afectează sistemul
de învățământ preuniversitar și salariații acestuia, nu este exclus, conform
semnalelor pe care le primim de la membrii noștri de sindicat, să recurgem la
acțiuni de protest, după începerea anului școlar.
Cu respect,
Simion HANCESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu