Federația Sindicatelor Libere din Învățământ face apel la deputații României să nu susțină proiectul privind amânarea plății drepturilor restante ale bugetarilor care au acționat statul în judecată. Potrivit deciziei parlamentarilor din Comisia de buget-finanțe a Camerei Deputaților angajații de la stat care au câștigat procesele ar trebui să își primească drepturile în intervalul 2012-2016, respectiv 5% din valoarea titlului executoriu în 2012, 10% - 2013, 25% -2014, 25% - 2015 și 35% - 2016.
“Considerăm că punerea în aplicare a acestei decizii reprezintă un abuz dar și o încălcare gravă a principiilor unui stat de drept. Din păcate, hotărârile justiției sunt din nou încălcate iar rolul puterii judecătorești este minimalizat”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.
Anunțăm pe această cale că în ziua votului din Plenul Camerei Deputaților o delegație a federației noastre va depune un memoriu la Parlament prin care vom solicita deputaților să nu voteze favorabil acest proiect de act normativ.
Vă reamintim că la nivelul federației noastre peste 170.000 de membri de sindicat au câştigat în instanţă majorarea salariilor cu 33,4% pentru perioada octombrie 2008-decembrie 2009, potrivit Legii 221/2008. Colegii noștri nu au intrat în posesia acestor drepturi din cauza Guvernului României care au avut alte “priorități” decât respectarea unor drepturi cetățenești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu