În urma ședinței de azi 11 Mai cu dl. Prefect, legat de salarizarea din învățământul sătmărean.
Din partea Sindicatului Liber SM a participat dl. Oprea Victor Membru in Biroul Executiv al Sindicatului Liber din învățământ Satu Mare.
S-au discutat probleme privind salarizarea. S-a arătat că fondurile de salarii asigurate de către MECTS sunt insuficiente pentru a acoperi salariile pe luna mai. Dl. Maior șeful Finanțelor Publice a arătat că a făcut demersuri pe la Ministerul de Finanțe să se suplimenteze fondurile în vederea asigurării integrale și la timp a salariaților din învățământ.
Diferențele salariale apar din forțarea de către guvern al aplicării legii 330 din ianuarie a.c. și nu din anul școlar următor, din septembrie 2009, după ce se realizează disponibilizările din sistem.
Ministerul va trebui să renunțe sau să rectifice costul standard pe elev, care s-a dovedit greșită, arată dl. Oprea Victor. În loc ca să recunoască, că au greșit, cei de la Minister vin și spun în continuare că au acordat toți banii necesari repartizați pe trimestru, și că ei nu au nici o vină. Mai mult decât atât, Inspectoratul școlar a primit ordinul de a verifica fiecare școală din punct de vederea a salarizării pentru a vedea unde nu s-au încadrat în prețul standard de cost.
Părerea domnului Oprea Victor este că prețul standard de cost nu se poate aplica mai repede decât septembrie anul curent, deoarece ele au fost calculate cu indicatorii de după disponibilizări. Cuantumul prețului standard este mai mult postulat, din raționamente de buget și nu urmărește nici un criteriu de nevoi sau performanță. Cu siguranță prețul standard de cost va trebui regândit și recalculat.
Opinia dlui Oprea este că Ministerul a postulat reducerile de personal din învățământ în decembrie anul trecut, în urma analizării banilor din buget, fără a ține seama de nici un criteriu de nevoi sau performanță. Acum, când se vede clar că nu ajung banii pentru salariile dascălilor, în loc să recunoască greșeala, și să facă ceva să corecteze, vin și spun că au făcut calcule corecte și că banii ajung până la sfârșitul anului. Ceea ce constituie un neadevăr gras, deoarece salariile pe martie le-am primit mutând bani de pe trimestrul 4 pe trimestrul 1. Ce va fi atunci până la sfârșitul anului? Poate ne vom trezi în decembrie, după ce nu se vor acorda salariile întregi pentru învățământ pe nu știu câte luni. Ce vor zice atunci cei de la Minister? Se pare că și atunci vor afirma că banii sunt suficienți, dar din motive neștiute tot nu sunt suficienți.
Domniile lor văzând că acele calcule făcute de dânșii privind fondul de salarii sunt greșite, acum nu știu cum să o mai întoarcă, și vor să repete din nou, dar sub altă formă cele întâmplate în decembrie (cea cu disponibilizările), de data asta tăind 25% din salarii și 15% din pensii. Iar după câteva luni, când nu vor mai fi din nou bani, probabil se va proceda la majorarea TVA ului și a impozitelor, arată dl. Oprea Victor.
Dl. Oprea a arătat că nu se respectă legile țării. Mai mult decât atât, nici măcar nu se știe ce legi trebuiesc respectate, din moment ce ordonanțe de urgență blochează legi. Ordonanțe după ordonanțe, căci nimeni nu mai știe ce e legal și ce nu. S-a ridicat și problema plății proceselor câștigate de sindicate. Dl. primar Iuliu Ilyes a afirmat că s-au acordat fonduri, trimestrial pentru plata eșalonată a sentințelor judecătorești, conform ordonanței 71/2009 (care eșalonează plata sentințelor judecătorești pe o perioadă de trei ani).
S-a arătat că au fost tăiate toate sporurile din învățământ, cu toate că Sindicatul Liber are procese câștigate privind sporurile de condiții penibile pentru îngrijitoare. Nerespectarea acestor hotărâri judecătorești este un abuz, a afirmat dl. Oprea.
Sindicatul Liber din învățământ Satu Mare, se afiliază calendarului de proteste ale Federației Sindicatelor Libere din învățământ, și a celorlalte federații sindicale din domeniul învățământului și a celor din domeniul bugetar, și că urmează ample manifestații de protest, culminând cu greva generală și neîncheierea anului școlar. După cum se știe, manifestațiile de protest din învățământ nu sunt primordial legate de salarizare, cu toate că și acesta este un aspect foarte important. Ele sunt legate în primul rând de un proiect al Legii învățământului de proastă calitate, care nici măcar nu e discutat cu factorii sociali căruia se adresează. Se dorește să se bage pe gât cu forța o lege care nu este pentru elevi, nu este pentru profesori și nici pentru părinți, căci părerile lor nu au contat. De asemenea, protestele se referă și la ignorarea sentințelor câștigate în instanțe, în care sindicatele au cerut drepturile salariale care nu au fost acordate în conformitate cu legile țării, cu Codul Muncii și Contractele colective de Muncă. Și în al treilea rând, sindicatele demonstrează, cu toate că salariile trebuiau să înghețe în anul acesta, ele în realitate au scăzut, prin aplicare prematură și fără cap a legii salarizării unice înainte de vreme și înainte de a face niște calcule și prevederi mai serioase.
Cu bine,
Prof. Victor Oprea
Lider zonal,
Membru în Biroul Operativ SLI SM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu